În weekendul 29 Noiembrie – 1 Decembrie, STEYsha School of Irish Dance va concura la Campionatul European de dans irlandez in Milano, Italia – Mainland European Championship and World Qualifiers 2019, organizat de comitetul european de dans irlandez din care facem parte – Regional Council of Continental Europe and Asia.
Vom avea o concurentă in cadrul Campionatului pentru Calificările la Campionatul Mondial, grupa de vârstă Under 16, una în Campionatul European de Adulți Over 35 și trei micuțe în Trofeul European de Intermediate, categoria 10 – 12 ani. Toate dansatoarele noastre vor concura și la seturile tradiționale și treble reel din categoriile corespunzătoare de vârstă, iar două dintre cele mici vor concura si la 2 Hands – competiție de duo.
Să le urăm succes și să ne bucurăm alături de ele pentru această experiență deosebită!
În perioada 28 Noiembrie – 2 Decembrie și separat pe 6 Decembrie, cursurile școlii sunt anulate, datorită participării dansatorilor noștri la Campionatul European de Dans Irlandez și câteva evenimente de iarnă. Vă așteptăm la cursuri conform programului normal pe 3 – 5 Decembrie și începând cu 7 Decembrie.