Mara Cernat, ADCRG

Mara Cernat, ADCRG

  În urmă cu doar o lună, în octombrie 2025, profesoara noastră, Mara Cernat, a susținut cel mai dificil examen al CLRG – An Coimisiún le Rincí Gaelacha (Comisia de Dans Irlandez): o testare complexă a abilităților și cunoștințelor, în vederea obținerii certificării de arbitru. Acest examen, alcătuit din cinci secțiuni, se susține în fața unui juriu internațional de examinatori CLRG, iar rata de promovare este constant foarte scăzută, candidații fiind adesea nevoiți să parcurgă procesul de mai multe ori – uneori de până la patru ori – înainte de a obține certificarea.

  Suntem extrem de bucuroși să anunțăm că Mara noastră se numără printre foarte puținii candidați care promovează acest examen cu brio încă de la prima încercare, devenind astfel prima arbitră certificată de dans irlandez de origine română. Reușita ei dovedește că munca asiduă, etica solidă de studiu și dezvoltarea continuă a cunoștințelor sunt instrumente neprețuite în formarea unui profesionist autentic în dansul irlandez. Suntem foarte mândri de această realizare extraordinară și ne bucurăm să o putem anunța comunității noastre locale și internaționale și așteptăm cu nerăbdare să o vedem pe Mara CERNAT, ADCRG, lucrând oficial la masa juriului.

__

  Just a month ago, in October, our teacher, Mara Cernat, sat the most difficult examination with CLRG – An Coimisiún le Rincí Gaelacha (The Irish Dancing Commission), a complex testing of skills and knowledge aimed at obtaining the adjudicator certification. This five-section examination is taken in front of an international panel of CLRG examiners, and the pass rate is always very low, with candidates usually having to go through this process up to four times before they are successful. 

  We are incredibly happy to announce that our Mara is one of the very rare candidates who pass this examination with flying colours on the first attempt, thus becoming the first-ever Romanian-born certified Irish Dance Adjudicator, and proving that hard work, strong study ethics and knowledge development are invaluable tools in the development of an Irish Dance professional. We are very happy to celebrate this huge achievement with our local and international community and are looking forward to seeing our Mara CERNAT, ADCRG officially working at the judging table.

Great Britain Championships 2025

Great Britain Championships 2025

În weekendul 17 – 19 octombrie 2025, doi dintre dansatorii noștri au participat la Great Britain Championship 2025, în Londra. 

Sofia Haliliuc: după două runde într-unul dintre cele mai mari și puternice grupuri de vârstă de la campionat, Sofia s-a plasat pe poziția 97 la Girls Under 13.

Lucas Popescu: a câștigat prima medalie de Great Britains din palmaresul școlii noastre, obținând recall după primele două runde de campionat Boys Under 16 și un foarte bine-meritat loc 11 în categoria sa de vârstă. Cu această ocazie, Lucas și-a câștigat deja calificarea la Campionatul Mondial de dans irlandez din 2026.

Vienna Feis 2025

Vienna Feis 2025

  Suntem bucuroși să anunțăm că ne-am întors de la Vienna Feis 2025 (competiție internațională de dans irlandez) cu rezultate excepționale pentru toți dansatorii noștri:

  • Ana Gheorghe – 3 premii – Open Championships U17: câștigătoarea rundei de heavy shoes, locul 3 runda de soft shoes, locul 4 overall.
  • Anastasia Pascaru – 9 premii la nivelul primary, toate locuri de top – câștigătoarea a 6 locuri 1, 1 loc 2, 2 locuri 3 – 6 dansuri avansate în nivelul Intermediate după doar jumătate de an în Primary.
  • Eva Vînătoru – 5 premii – locul 3 Open Traditional Set, locul 7 Open Treble Reel, Open Championship U17 – locul 5 runda de heavy shoes, locurile 7 runda de soft shoes și overall.
  • Lucas Popescu – 5 premii – câștigătorul Open Treble Reel, locul 2 Open Traditional Set, Open Championships U17 – locul 2 runda de heavy shoes, locul 6 runda de soft shoes, câștigătorul locului 3 overall
  • Tudor Baciu – 12 premii – câștigărul Beginner light trophy și primary reel, locul 2 Beginner single jig, Primary single jig și Primary Hornpipe și alte locuri pentru Beginner și Primary – 4 avansări în nivel, dintre care două dansuri avansate în nivelul Intermediate.

Spectacol la Școala de SuperEroi Itsy Bitsy

Școala de SuperEroi Itsy Bitsy

  Vă invităm în Parcul „Lumea Copiilor” din București, la primul nostru spectacol de dans irlandez din noul an școlar în cadrul Școlii de SuperEroi, organizat de Radio Itsy Bitsy. 

  La ora 11:00 copiii noștri urcă pe scenă cu un spectacol pe care l-au pregătit chiar ei în timpul vacanței de vară.

  Veniți să vă bucurați de magia dansului irlandez live și să profitați de ocazie pentru a vorbi cu noi despre înscrierile la noul sezon de cursuri de dans irlandez.

Înscrieri la noul sezon de cursuri

p_12_2025

   Toamna aceasta, descoperă magia dansului irlandez cu STEYsha School of Irish Dance!

   Marți, 9 septembrie, începem noul sezon de cursuri de dans irlandez.

   Completează formularul de înscriere pentru a te alătura grupelor noastre de începători (copii 6 ani+, adolescenți și adulți).

   Vom parcurge împreună drumul de la zero experiență la excelența internațională în dans irlandez. Vom trăi alături de tine toate emoțiile, bucuriile și reușitele mari și mici ce vin la pachet cu antrenamentele de dans irlandez.

   Fie că îți dorești să inveți Irish dance de dragul muzicii și culturii irlandeze, sau îți dorești să devii Irish dancer de performanță, trebuie doar să-ți iei inima în dinți și să vii la cursuri. 

   STEYsha School of Irish Dance este un mediu sigur, incluziv, cu zero incidențe de bullying.

   Suntem o comunitate puternic orientată spre interacțiuni constructive, unde cei mici și cei mari se pot antrena cot la cot, fiecare putându-și influența pozitiv colegii de dans de orice vârstă.

   La STEYsha School of Irish Dance cultivăm talentul nativ și descoperim potențialul latent al cursanților prin metode de antrenament de calibru internațional, dezvoltate in 14+ ani de activitate.

   Cursurile adresează toate aspectele necesare pentru a excela în dansul irlandez: ritm, postură, tehnică, mobilitate, forță, stil, disciplină, dans solo, dans de echipă, dans de competiție, coregrafie de spectacol etc. 

   Vino să înveți dans irlandez cu:

  • Mara CERNAT, TCRG – unica profesoară de dans irlandez din România certificată de An Coimisiún le Rincí Gaelacha
  • Eva Vînătoru, assistant teacher și championship Irish Dancer.

Te așteptăm! 

Programul cursurilor

Prețul cursurilor

Locația noastră