Reportaj TVH – Bun venit în România

     Duminică, pe 12 mai s-a difuzat prima ediţie a emisiunii “Bun venit în România” (prezentator Simona Şerban) pe canalul TVH 2.0, ediţie ce a avut ca temă irlandezii din România şi, implicit prin prezenţa noastră în emisiune, impactul cultural al Irlandei asupra românilor.

Puteţi urmări aici înregistarea emisiunii pe canalul nostru YouTube.

Filmare pilot emisiune la TVH 2.0

     Săptămana trecută, Mara şi Florentina au fost în studioul TVH pentru filmarea unei emisiuni pilot culturale, ediţia despre Irlanda. În emisiunea găzduită de Simona ŞERBAN, cele două reprezentante ale şcolii noastre au vorbit puţin despre pasiunea care le-a împins spre dansul irlandez şi au demonstrat două numere de hard şi soft shoes. Ediţia mai cuprinde şi interviuri cu Peter HURLEY, coordonatorul festivalului “Drumul lung spre Cimitirul Vesel”, John LONG, preşedintele Ireland Romania Network şi David COSTELLO, şeful adjunct al misiunii diplomatice irlandeze în România şi multe altele.