STEYsha lansează noul curs de Ceili!

     Începând cu 1 aprilie 2016 lansăm noul curs de Ceili (pronunţat chei-li), ce va avea loc în fiecare vineri, între orele 19:30-20:30. Ceili-urile sunt dansurile sociale irlandeze ce se pot dansa atât la nivel competiţional, cât şi la nivel de amatori – chiar la petreceri cu participanţi nedansatori. Astfel, cursul nostru de Ceili a fost conceput pentru a le fi accesibil tuturor participanţilor mai puțin sportivi, a celor care se simt irlandezi la suflet şi îşi doresc să ia contact cu această cultură bogată prin intermediul dansului. Nu există limită superioară de vârstă pentru acest curs, iar predarea se va face atât în limba română, cât şi în limba engleză.

     În ceili dances se folosesc doar paşii de bază de jig şi reel, iar aceştia vor fi simplificaţi şi adaptaţi la posibilităţile participanţilor. De-a lungul cursului, se vor parcurge dansurile din culegerea oficială a Comisiei de Dans Irlandez din DublinAr Rinci Ceili, Thirty Popular Ceili Dances – ce conţine dansuri de grup pornind de la formaţii de 4, 6, 8, 10, 12 până la un număr nelimitat de dansatori. Se vor face, de asemenea şi coregrafii în stil tradiţional pentru două sau trei persoane.

     Asemeni tuturor cursanţilor STEYsha School of Irish Dance, participanţii la Ceili Class vor putea fi incluşi în evenimentele publice, în ceiliul selectat pentru ca toată şcoala să-l danseze (St. Patrick’s Day Parade, Ziua Europei, Rural Fest etc.). Pentru cei mai curajoşi, există şi posibilitatea promovării de la Ceili Class la cursurile de Solo Dancing, soft şi heavy shoes.

     Participarea la curs se face pe bază de înscriere, ca pentru toate cursurile şcolii noastre. Se recomandă continuitatea frecvenţei, însă participarea poate fi şi ocazională. Taxa de participare este 100 de lei pe lună/persoană, plătibili la începutul lunii. În cazul a doi sau mai mulţi membri din aceeaşi familie, taxa este de 90 de lei de persoană, plătibili de asemenea la începutul lunii. Pentru participarea ocazională, taxa este de 30 de lei de persoană, pe şedinţă, plătibili la începutul fiecărui curs.

     Pentru înscrieri și orice alte informații, vă rugăm să ne contactaţi.

Comments are closed.