STEYsha la Campionatul Mondial de Dans Irlandez – Dublin 2025

Campionatul Mondial de Dans Irlandez - Dublin 2025

  Suntem încântați să anunțăm că participarea STEYsha School of Irish Dance la Campionatul Mondial de dans irlandez de anul acesta a fost una deosebită. Lucas Popescu este câștigătorul premiului Aisling la categoria Boys 15-16. Aisling Award este câștigat de dansatorul cel mai bine plasat după primele două runde dintre concurenții eligibili, din zonele în care dansul irlandez este încă în dezvoltare (Europa continentală, Asia, Africa, America de Sud și Țările Nordice).
  Comparat cu anul trecut, numărul de dansatori cu care școala noastră s-a calificat la Mondiale a fost mai mult decât dublu. Au participat șase concurenți solo și, în premieră pentru România, am fost reprezentați și de o echipă de ceili.

  A. Concurenți Solo: Radu Stoica (Boys 11-12), Alexandru Oprea (Boys 12-13), Lucas Popescu (Boys 15-16), Ana Gheorghe (Girls 16-17), Medeea Pandrea (Ladies 17-18), Kseniia Leochko (STEYsha Ukraine) (Ladies 18-19).

  B. Concurenți echipa de ceili (Mixed 4 Hand Under 13): Olivia Buhoci – Sara Tătucu – Alexandru Oprea – Radu Stoica

  Cu această ocazie, am fost, de asemenea, onorați de vizita Excelenței Sale, Ambasadorul României în Irlanda, domnul Laurențiu-Mihai ȘTEFAN și doamna Georgeta BRATU, Ministru Consilier, care și-au arătat susținerea față de dansatorii noștri, singurii reprezentanți ai României la Campionat.

Mara Cernat – Excellence in Teaching Global Awards 2021

Excellence in Teaching Global Awards

  Mara CERNAT este una dintre cei 23 de câștigători la nivel mondial al 2021 Excellence in Teaching Global Awards, acordate de The Irish Dancing Magazine. Printre țările reprezentate de câștigători se numără SUA, Canada, Irlanda, Anglia și România, prin Mara.

  “Sunt cu adevărat onorată să fiu unul dintre cei 23 de profesori de la nivel mondial care au primit premiul de excelență în predarea dansului irlandez. Această onoare a venit ca o gură de aer proaspăt la finalul unui neobișnuit sezon de dans, unul care ne-a învățat pe atât de mulți dintre noi și pe cei din jurul nostru că rolul nostru înseamnă mult mai mult decât doar predarea de pași și câștigarea aurului la competiții. Ne-a învățat că putem fi un sanctuar pentru cei care aleg să-și lase pasiunea pe mâinile noastre, pentru cei care și-au pierdut prietenii sau alte oportunități de socializare, pentru cei care a avut nevoie de cineva să le fie model sau să le dea un sfat, cineva care să le susțină identitatea, cineva care să construiască o comunitate, o casă departe de casă unde pot dansa pentru a uita de griji.”

  Irish Dancing Magazine, o revistă print globală despre fascinanta lume a dansului irlandez, a anunțat recent câștigătorii premiului Irish Dancing Teacher Awards 2021. Premiul internațional recunoaște excelența în predare onorând profesori extraordinari din comunitatea globală a dansului irlandez.

  “Suntem încântați să vă anunțăm că Mara Cernat, profesoară de dans irlandez la STEYsha School of Irish Dance din România, este unul dintre cei douăzeci și trei de profesori din lume care primesc în acest an Premiul pentru Excelență în Predare. Mara este iubită de elevii săi și de familiile acestora și este o profesoară de dans dedicată, afectuoasă și care motivează.” a spus Denise Keane, editor Irish Dancing Magazine.

  “Ne angajăm să oferim acces pas-cu-pas la cultura irlandeză prin cursurile noastre de dans irlandez, cât și prin workshopuri și spectacole publice. Nu trebuie să fii irlandez pentru a urma cursuri de dans irlandez. Eu sunt 100% de descență românească, nu am strop de sânge irlandez în vene și nici o legătură de dans irlandez prin cei din familia mea, așa că pot spune că ceea ce fac acum este să construiesc această moștenire la nivel local pentru toți cei ce vor veni după mine.”

  Mii de mulțumiri echipei revistei și tuturor celor ce au inclus numele Marei pe lista de nominalizări!