STEYsha la Bookfest 2025

Bookfest 2025

  Una dintre tradițiile școlii noastre de dans irlandez este excursia anuală la Bookfest. Astfel, pentru al treilea an consecutiv, mergem cu dansatorii noștri mici și mari la târgul de carte pentru o zi de desfătări culturale. Credem cu tărie că experiențele de acest gen ne ajută să consolidăm relațiile tuturor celor din școala noastră, ceea ce se reflectă ulterior în coeziunea noastră la cursuri, la competiții și la spectacole.

  Astfel, am pregătit colaborări cu entități și persoane pe care le admirăm foarte mult în peisajul cultural local:

📖 Spune o poveste prin dans la standul Editurii Crux – un mini concurs de improvizație coregrafică pornind de la coperțile cărților SF și Fantasy de la stand.

✨ Andreea Sterea, co-fondatoare și editor-șef, în colaborare cu noi, pune la bătaie reduceri de 25% în baza codului STEYSHA, pe care îl puteți menționa la stand pentru achiziții pe durata întregului târg.

🖋️ Iulia Dromereschi, traducătoare, jurnalistă, coordonatoare a Asociației Informale a Vocilor pentru Incluziune și a platformei AIVImedia.hub și a Școlii de comentatoare – Iulia ne va ghida într-un atelier de scriere creativă ce le va permite dansatorilor noștri să exploreze o nouă fațetă artistică.

📖 Discuții cu Nemi și Armada – avem deosebita plăcere de a putea discuta cu editori și redactori Nemira despre printurile lor pentru copii și SF/F.

✨ Nemira a publicat prin Nezumi două numere din manga de inspirație irlandeză, Fata de dincolo.

🔍 STEYsha Bookhunt v.3 – explorăm întregul târg de carte și încurajăm participanții să interacționeze cu cărțile în vânătoare după indicii ce le vor aduce premiile pregătite de școala noastră.

Sunshine Feis 2025

Sunshine Feis 2025

  În weekendul 2 – 4 mai, STEYsha School of Irish Dance a participat la o nouă competiție, Sunshine Feis, în Ludwigsburg, Germania. Au participat la concurs și la examinările de nivel 18 dansatori ai școlii noastre.
  Felicitări tuturor dansatorilor STEYsha pentru cele 26 de examene pe care le-au susținut cu succes! Felicitări și pentru cele 108 premii câștigate în acest weekend! Și avem și prima dansatoare (Eva) care a intrat în liga mare, dându-și gradul 11 din schema de 12 examene. 🥳

STEYsha la Campionatul Mondial de Dans Irlandez – Dublin 2025

Campionatul Mondial de Dans Irlandez - Dublin 2025

  Suntem încântați să anunțăm că participarea STEYsha School of Irish Dance la Campionatul Mondial de dans irlandez de anul acesta a fost una deosebită. Lucas Popescu este câștigătorul premiului Aisling la categoria Boys 15-16. Aisling Award este câștigat de dansatorul cel mai bine plasat după primele două runde dintre concurenții eligibili, din zonele în care dansul irlandez este încă în dezvoltare (Europa continentală, Asia, Africa, America de Sud și Țările Nordice).
  Comparat cu anul trecut, numărul de dansatori cu care școala noastră s-a calificat la Mondiale a fost mai mult decât dublu. Au participat șase concurenți solo și, în premieră pentru România, am fost reprezentați și de o echipă de ceili.

  A. Concurenți Solo: Radu Stoica (Boys 11-12), Alexandru Oprea (Boys 12-13), Lucas Popescu (Boys 15-16), Ana Gheorghe (Girls 16-17), Medeea Pandrea (Ladies 17-18), Kseniia Leochko (STEYsha Ukraine) (Ladies 18-19).

  B. Concurenți echipa de ceili (Mixed 4 Hand Under 13): Olivia Buhoci – Sara Tătucu – Alexandru Oprea – Radu Stoica

  Cu această ocazie, am fost, de asemenea, onorați de vizita Excelenței Sale, Ambasadorul României în Irlanda, domnul Laurențiu-Mihai ȘTEFAN și doamna Georgeta BRATU, Ministru Consilier, care și-au arătat susținerea față de dansatorii noștri, singurii reprezentanți ai României la Campionat.

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către campionii de dans irlandez ai României!

Formular 230 - STEYsha

  Susțineți alături de noi performanța României în domeniul dansului irlandez redirecționând 3.5% din impozitul pe venit către Asociația STEYsha School of Irish Dance.

Formular 230

Completați, semnați și depuneți formularul prin platforma Formular230, iar de restul ne ocupăm noi.

  Suntem unica școală de dans irlandez din România. Susținem performanța în dansul irlandez a campionilor României, astfel că, din fondurile colectate prin sponsorizări, finanțăm participarea la competițiile internaționale ale dansatorilor noștri, cât și producerea de costume autentice pentru aceste campionate și dezvoltarea dansului irlandez pe plan local și național.

  Până în acest moment, am participat deja la două Campionate Mondiale, în 2022 și 2024, fiind unicii reprezentanți ai României la acest nivel. În 2024 am obținut două titluri de campioni euro-asiatici: Boys Under 12 și Mixed 4-Hand Ceili Under 12 și 7 calificări solo și una de echipă pentru Campionatul Mondial din 2025. 

  Prin propriile eforturi, formăm și dansatori din alte zone – Tulcea, Belgrad (Serbia) și Odessa (Ucraina). În 2024, una dintre dansatoarele noastre din Ucraina a câștigat titlul de Campioană Girls Under 18 la Campionatul Euro-Asiatic de dans irlandez, fiind prima ucraineancă ce va concura la Campionatul Mondial din Dublin 2025.

  Lucrăm, de asemenea, la dezvoltarea muzicii irlandeze pe teritoriul nostru. Doina Bora, profesoară de muzică irlandeză în cadrul STEYsha School of Irish Dance a participat deja la numeroase competiții internaționale de dans irlandez în calitate de feis musician alături de Kristian Fisl din Cehia.

  Multumim pentru sprijin!