Campionatul Mondial de Dans Irlandez, Belfast – 2022

Campionatul Mondial de Dans Irlandez 2022

  STEYsha School of Irish Dance participă la Campionatul Mondial de Dans Irlandez, organizat în Belfast, Irlanda de Nord (CLRG).

  Pentru prima dată în istoria dansului irlandez, România va fi reprezentată la Campionatul Mondial de Dans Irlandez. Deși dansatori de origine română au mai concurat la campionatul mondial până acum, aceștia au participat întotdeauna sub steagul țărilor în care locuiau sau studiau dansul irlandez. De această dată, vom avea, în sfârșit, dansatori români concurând la campionat sub o școală românească. După unsprezece ani de activitate, ne bucurăm enorm pentru acest pas important pe care îl putem face alături de Ana și de Lucas în cariera lor competițională și abia așteptăm să-i vedem luându-și locul binemeritat pe scena mondială.

  Urați-ne succes și urmăriți-ne pe Facebook, Instagram și TikTok pentru mai multe actualizări din Irlanda.

Lunar New Year Feis 2022

Lunar New Year Feis 2022

  Uriașe felicitări dansatorilor noștri care au concurat la New Year Lunar Feis 2022. Au făcut o treabă minunată cu toate cele 124 de competiții ale lor. Acesta a fost primul feis pentru două dintre ele. Și toate trei cursantele noastre de la distanță au concurat: Julia din Baia Sprie, Ica din Tulcea si Desi din Sofia/Bulgaria, arătând că antrenându-se cu sârg pot avea succes și de la distanță.
  Felicitări deosebite și celor cinci dansatori din Irish Dance School Belgrade, sora mai mică a școlii noastre, și profesoarei lor locale, Nina, pentru rezultatele lor minunate! Rezultatele detaliate le puteți găsi aici.

 

Busto Feis – februarie 2022

Busto Feis 2022

  Pe 13 februarie 2022 am participat cu o echipă de zece dansatori la Busto Feis, în Italia. Dansatorii noștri au revenit acasă cu nici mai mult, nici mai puțin decât 93 de premii, dintre care 22 de cupe de loc 1, 16 locuri 2, 13 locuri 3, 18 locuri 4 și 9 locuri 5. Dintre acestea, 2 locuri întâi au fost câștigate la categoriile de echipă (two-hand reel și four-hand reel), un loc 2 tot la categoria de echipă (two-hand reel). La categoria de Premier Championship, copiii noștri au câștigat un overall de locul 2 și două overalls de locul 4. Rezultatele detaliate le puteți găsi aici.

  Felicitări tuturor dansatorilor și părinților acestora pentru sprijinul lor fără egal!

2021 Mainland European Irish Dancing Championship

2021 Mainland European Irish Dancing Championship

  Suntem atât de mândri de rezultatele dansatorilor noștri la Campionatul și Feisul RCCEA de anul acesta!

  Avem doi copii calificați la Campionatul Mondial de dans irlandez: Ana și Lucas. Eva a urcat pe podium cu un minunat loc trei în primul ei Euro-Trophy. Wendi a câștigat locul întâi la setul tradițional de primary, a luat locul doi în light jigul de beginner, două locuri trei, un loc patru și două locuri cinci și a reprezentat adulții dansatori din școala noastră. Cristina a dansat în cele mai multe competiții și a câștigat locul trei în hornpipeul de beginner, mai multe locuri patru și cinci și multe alte locuri foarte bune într-un grup de vârstă destul de mare, plus că le-a arătat tuturor că sunt liberi să concureze în ținuta cu care simt că se potrivesc cel mai bine. Și ultima, dar nu cea din urmă, primul feis live al Sofiei i-a adus locul întâi în slip jigul de beginner, un loc doi, două locuri trei și alte câteva locuri foarte bune.

  Cu totul, ne-am întors acasă cu 39 de premii și inima plină de bucurie pentru că am putut reveni, în sfârșit, la competițiile live.

  Mulțumim tuturor celor implicați în această aventură, părinților dansatorilor și colegilor din școală care au sprijinit concurenții noștri în pregătirea lor, mai ales minunata Liana și Marcus Donnelly, cât și celor ce au organizat și găzduit campionatul: Sweeney-McAvinchey Irish Dance School, Germany și RCCEA.

  Vom reveni în curând cu desfășurătorul complet al rezultatelor.

Feis Na Bealtaine Online Feis 2021

Feis Na Bealtaine Online Feis 2021

  Dansatorii noștri au participat la un nou feis online (competiție de dans irlandez). Feis Na Bealtaine a avut competitori din Europa, Asia și Africa de Sud, iar cei 25 de dansatori STEYsha au concurat însumat la 154 de competiții. Au obținut 16 locuri 1, 10 locuri 2, 10 locuri 3, 15 locuri 4, 9 locuri 5 și alte 94 de locuri între 6 și 18. Dintre locurile de top, au obținut și 26 de avansări în nivel. Unele dintre competiții au fost foarte mari, iar provocările unui feis online sunt cu totul deosebite față de competițiile pe viu. Feis na Bealtaine a fost chiar primul concurs pentru o parte dintre dansatori, pe care îi felicităm pentru curajul și determinarea de a concura în acest format. Rezultatele pot fi vizualizate aici.

Felicitări tuturor dansatorilor și familiilor lor pentru suport! De aici, tot mai sus!