4 ani de STEYsha!

     Pe 10 ianuarie 2011 avea loc primul curs oficial al STEYsha School of Irish Dance. Pe 10 ianuarie 2015 sărbătorim, după obiceiul nostru, cei patru ani de STEYsha alături de cursanţii şi dansatorii noştri, familiile şi prietenii lor, cât şi prietenii şi colaboratorii şcolii.

     Petrecerea va avea loc la sala noastră de curs, unde spaţiul ne va permite să dansăm împreună câteva ceili-uri – cea mai straşnică ocazie de a dansa cot la cot şi de a ne distra de minune în acelaşi timp.

     De asemenea, dansatorii şcolii vor putea să-şi arate dansurile învăţate până acum şi îşi vor putea testa capacitatea de a improviza coregrafii/paşi pe loc.

     Pentru cei ce au avut până acum curiozitatea de a învăţa dans irlandez, dar nu au avut curaj, acum este momentul ideal de a ne cunoaşte: vor putea dansa cu noi şi vor putea auzi impresii şi poveşti chiar de la dansatorii noştri.

Seară irlandeză la aniversarea de 3 ani!

     Vineri, 10 ianuarie 2014, începând cu ora 19:00, STEYsha School of Irish Dance vă invită în Gaudi Bistro la seara cu tematică ocazionată de aniversarea de 3 ani a şcolii.

     Dansatorii şcolii, prietenii şi toţi cei ce ne vor onora invitaţia vor putea învăţa dansuri sociale irlandeze, accesibile dansatorilor şi non-dansatorilor, cursanţii STEYsha vor demonstra cei mai buni paşi ai lor şi se va sărbători întreaga activitate a şcolii, care şi-a lansat cursurile cu trei ani în urmă.

     Gaudi Bistro, gazda evenimentului este un loc ideal pentru reuniunile cu prietenii şi familia, cu un personal extraordinar de primitor. Bistro-ul este situat pe strada Alecu Russo nr. 12 (zona Piaţa Romană / Bd. Dacia). Tortul este din partea noastră, membrii şcolii beneficiază de rezervare din oficiu. Pentru rezervări, vă rugam să sunaţi în avans la numărul de telefon 021.224.3388, cu menţiunea “pentru seara irlandeză”.

     Pentru participare nu aveţi nevoie de nimic altceva decât de încălţăminte confortabilă şi flexibilă, respectiv soft/heavy shoes în cazul dansatorilor. Vă aşteptăm singuri, sau însoţiţi, pregătiţi de a intra în atmosfera irlandeză!

     Relaţii despre eveniment la 0740.680.805. Rezervări: 021.224.3388. Pe durata serii, vă rugăm să păstraţi fumatul în incintă la un nivel cât mai redus. Mulţumim!

Doi ani de STEYsha sărbătoriţi prin seară deschisă

Doi ani de STEYsha sărbătoriţi prin seară deschisă

     Vineri, 11 ianuarie, începând cu ora 19:00 sărbătorim doi ani de STEYsha cu o seară deschisă pentru toţi cursanţii noştri, familii şi prieteni cu demonstraţii de dans, ceili pentru toţi (dansatori şi mai puţin dansatori), tort şi evident, mai mult dans.

     Petrecerea începe la ora 19:00 şi va avea loc la sala noastră, în str. Cameliei nr. 39 şi va dura până la ultimul om care rezistă în picioare. Feel free to bring family and friends!

STEYsha – aniversarea de un an!

Aniversarea de un an STEYsha!

     Astăzi se împlineşte un an de la primul curs al STEYsha, 365 de zile de cursuri, ateliere, reprezentaţii şi serate dansante în Bucureşti şi în ţară. Le mulţumim pe această cale tuturor celor ce au ales să ne fie cursanţi, parteneri, prieteni şi susţinători, copiilor care au ales alături de părinţii lor să înveţe să danseze şi să fructifice timpul acesta la maximum în sala noastră, adulţilor care au avut curajul să aleagă dansul irlandez ca metodă de destindere la sfârşitul unei zile de muncă şi celor ce au avut curajul să schimbe o seară de dans în club cu o seară de dans irlandez social.

     Cu ocazia aceasta le dorim mult succes tuturor începătorilor noştri ce vor participa la ISTA Feis 2012 în numai două luni şi până la următoarea aniversare să culegem toţi din STEYsha cât mai multe reuşite, fie că sunt sub formă de medalii, trofee, sau cucerirea unui nou element de dans. Dată fiind această zi deosebită pentru noi, pe durata întregii luni ianuarie toţi nou-înscrişii vor beneficia de primul curs gratuit indiferent de grupul de vârstă în care se încadrează.